De multe ori m-am întrebat :
” Oare ce am nevoie ca să fiu motivată să mă pun pe treabă? „
De fiecare dată când incercam să caut răspunsul, mi-am dat seama că motivată eram în permanenţă, că în interiorul meu îmi doream să fac acel lucru, doar că lipsea ceva.
Mi-am dat seama din toate experimentele mele că ceea ce îmi lipsea era de fapt mobilizarea.
Mi s-a întâmplat aşa când voiam să mă apuc calumea să fac sport. Să îmi fac un program zilnic.
Îmi doream să fac, îmi spuneam că de mâine rup potecile în două la alergat şi când colo, mă trezeam a doua zi şi mă puneam direct la calculator în loc să-mi iau adidaşii în picioare şi să ies mai repede din casă.
Mi-am dat seama că motivaţia nu este ceva care să vină din exterior, motivate suntem în permanentă, doar că avem anumite stări de moment pe care nu suntem preocupate să le schimbăm.
Lenea, sau lipsa de chef, lipsa de organizare sunt toate aspecte ale vieţii noastre care ne răpesc timp şi care sunt piedici în calea rezultatelor noastre.
Aspecte pe care le putem schimba oricând dorim noi. Doar că aici intervine întrebarea cheie:
- Îţi doreşti sau nu cu adevărat să le schimbi?
- Te preocupă sau nu aceste aspecte?
- Îţi doreşti sau nu rezultate?
Când te doare suficient de tare încât să spui : ” Da! „, atunci ai făcut deja primul pas că să te pui pe treabă. Motivată eşti, doar că trebuie să scapi de lene.
Ia gândeşte-te, de câte ori nu ţi s-a întâmplat şi ţie să spui: ” Gata, de mâine mă apuc de sală!” sau „ De mâine trec la dietă!”, ” De mâine fără dulciuri!” . De mâine, de mâine şi iar de mâine…
Şi în realitate acest mâine devine de fapt niciodată.
Lenea sau statul în zona te confort te face să te simţi bine şi nu te lasă să acţionezi.
Dacă nu te forţezi un pic la început, astfel încât să te desprinzi de ” lanţurile ” care te ţin prinsă în casă, nu vei reuşi să faci nimic.
Eu aşa am păţit atunci când am zis că mă apuc de sport. Tot ziceam că fac, că mă apuc, dar mai degrabă aş fi stat pe Facebook decât să ies afară să alerg.
Tentaţiile sunt multe la fiecare pas şi e bine să reţii că multe din ele stau în calea rezultatelor tale. De aceea, rupe-te odată de tot ce simţi că te ţine în loc şi da-i drumul la treaba.
Ieşi din cuşcă şi apucă-te de acţiune!
Sunt sigură că şi tu îţi doreşti să îţi ridici fundul sau să îţi faci abdomenul plat.
Şi ştii foarte bine că trebuie să faci sport pentru asta.
Ţi-e lene ? Nu ai chef ? Te-ai uita mai degrabă la un serial decât să faci nişte abdomene?
Atunci rămâi cu fundul lăsat şi sunculitele pe şolduri , draga mea. Poate sunt puţin dură dar vreau să fiu realistă. Şi eu sunt leneşă de foarte multe ori şi mi-e greu să mă urnesc din loc, dar mă gândesc în primul şi în primul rând la ce-mi doresc cu adevărat.
Vreau să arăt bine sau să rămân cu sunculitele şi fundul lăsat?
• Ce beneficiu pe termen lung îmi aduce faptul că stau să mă uit la seriale, sau stau pe facebook sau mănânc ciocolată şi beau cola?
• Ce beneficiu pe termen lung îmi aduce faptul că îmi pun adidaşii în picioare, ies din casă şi mă duc să alerg?
Punându-le în balanţă pe cele două, fac singură evaluarea.
Încearcă să te relaxezi şi să nu mai acţionezi impulsiv.
Stările de moment pe care noi le avem deseori ( stres, nervozitate, presiune) ne fac să facem alegeri devastatoare.
Te fac să fugi repede la frigider , sau să dai fugă la magazinul de la colţ să-ţi cumperi ciocolată şi cola, în loc să te dezmeticeşti şi să vezi ce se întâmplă de fapt.
Acţionăm foarte des sub presiunea impulsului de moment şi de cele mai multe ori ajungem să avem rezultate dezastruoase în urmă acestor alegeri.
E normal. Cum să slăbeşti tu 5 kg când te duci să mănânci ciocolată , enervată fiind de prietenul cu care tocmai te-ai certat?
Sau cum să ai abdomenul plat şi tonifiat mâncând ce-ţi pică în mână pe motiv că te-ai certat cu mama?
Sunt chestii mici pe care deseori nu le vedem. Însă ele fac o diferenţă uriaşă în timp.
Vorbeam de lene şi de mobilizare.
Păi se leagă toate între ele. Toate impulsurile de moment te ” ajută” să îţi creezi o serie de obiceiuri proaste. Obiceiuri proaste, care te duc la rezultate la fel de proaste.
Dacă tu ai făcut deja un obicei din a mânca haotic, la ore nepotrivite, tot ce-ţi pică în mâna, ţi-ai format acest obicei,pe care îl faci automat.
Iar acest obicei prost, normal că te face să fii o persoană leneşă şi dezorganizată. Îţi piere tot cheful să te mai apuci de ceva, şi zici repede: nu sunt motivată să fac sport.
Motivată eşti, îţi spun eu. Îţi trebuie doar un impuls care să te facă să ieşi de la căldurică şi să te apuci de treaba. Ai uitat de fapt ce vrei cu adevărat şi îţi trebuie puţin timp să te reculegi.
Fii sigură că îţi doreşti să arăţi bine. Acest lucru se află la un nivel inconştient în creierul tău.
♦ Îţi place când se uită alţii după tipa bine lucrată de la sală?
♦ Sau când îţi vezi colegele şi prietenele că au slăbit şi arată
bine în costum de baie?
Eu cred că te roade puţin invidia. Şi atunci, furioasă când vezi că altele au reuşit, nu zici : „ Ia stai mă, păi dacă altele au reuşit, eu de ce să nu pot?
Şi în momentul ăla îţi dai seama că singurul secret e să laşi lenea deoparte şi să te apuci de treabă. În momentul ăla, îţi iei adidaşii în picioare sau fugi numaidecât la sala de sport.
Eu aşa am păţit când nu mai suportam să văd cum alte fete pot şi eu nu. Eu eram de fapt leneşă, că de dorit îmi doream să am abdomenul plat.
Doar că mă făcusem prea comodă în faţa calculatorului.
Aşa că draga mea, motivată eşti în permanentă, te asigur.
Trebuie doar să laşi lenea şi lipsa de chef deoparte.
Cum vrei să arăţi?
Alege-ţi pe cineva căreia îi admiri silueta şi apucă-te de sport dacă vrei să arăţi aşa. Crede-mă, stimă ta de sine nu va fi niciodată ridicată atâta timp cât tu stai cu celulita pe picioare. Nu ai cum.
Poate o ascunzi sub haine, dar tu ştii prea bine că nu îţi place cum arăţi. Tu nu eşti mulţumită de ţine în acel moment. Şi pentru a fi şi a te simţi bine în pielea ta, nu ai decât o singură scăpare:
Apucă-te de sport!
Şi 5-10 minute pe zi dacă faci la început e suficient. Ia-ţi o prietenă şi faceţi amândouă. Sau fă singură, eu sunt aici şi te încurajez pentru că şi eu tot singură fac sport. Nu aştept la nimeni să mă scoată din casă.
Eu singură am tras de mine şi în permanentă mi-am zis : ”
Pune-te pe treabă. Poţi. Ştiu că vrei să arăţi bine. Nu mai aştepta!”
Şi aşa am reuşit.
Ştiu că şi tu poţi! Ştiu că vei reuşi!
P.S: Spune-mi te rog într-un comentariu care e lucrul care te împiedică în acest moment să te pui pe treabă.
- Ce ţi-ai dori să se întâmple astfel încât să te apuci să faci sport ? Ce te împiedică în acest moment să faci acest lucru?
O zi plină de energie,
Diana
Imi place cum este structurat articolul ..
multa informatie de calitate
chiar si pe mine m-ai transpus in starea de „vreaaaaaaau sa fac sport” :))
keep going !!!!!!!!
Multumesc mult Cristi!! 🙂
Ma bucur ca ai reusit sa te motivezi. Let’s do it!!
Nu stiu daca mai urmaresti ce se intampla pe aici, dar oricum: foarte fain articolul. L-am citit ieri si azi,am iesit la alergat. O sa fac asta in continuare. Demult ma chinuiam sa fac asta,dar mi-ai reamintit niste lucruri pe care le uitasem. Merci,o seara faina!
Go, girl! 🙂
asta este problema ca nu stiu ce ma tine in loc
si ce crezi ca ai putea face ca sa afli ce te tine pe loc?
Merci Diana! Acuma îmi iau adidașii în picioare!
Supeer! 🙂